Pentru multi parinti, gasirea unui mod adecvat de a discuta cu copiii despre ce este potrivit sau nepotrivit in comportamentul celorlati este un subiect delicat. El ar trebui insa abordat, fiindca de el depind siguranta si bunastarea copilului – in aceeasi masura cu abilitatea sa de a-si exprima vointa.

Aici ne confruntam si cu contradictia dintre dorinta de a avea un copil ”ascultator” si dorinta ca acesta sa poata sa actioneze atunci cand nu se simte bine. In realitate, un copil ”ascultator” este acela caruia i se comunica limitele intr-un mod sanatos (ex: ”Nu am sa te las sa ma lovesti”) si care le intelege ca atare, permitandu-i-se, in acelasi timp, sa si le exprime pe ale sale. Cu alte cuvinte, daca un copil refuza sa o imbratiseze pe bunica/matusa, noi, parintii, nu ar trebui sa il fortam.

De asemenea, ar trebui sa ne asiguram ca cel mic stie si poate sa refuze anumite interactiuni si in lipsa prezentei si a protectiei noastre:

• Explicati-i despre corpul uman de timpuriu, folosind termenii corecti si clari, dar si despre partile intime si contextele in care este in ordine sa fie afisate.
• Asigurati-va ca intelege ca, daca se simte amenintat sau inconfortabil, trebuie sa plece din locul respectiv si ca nu este obligat sa stea.
• Amintiti-le ca e important sa va comunice daca se intampla lucruri care i-au facut sa se simta inconfortabil si ca nu doar fata de straini ar trebui sa adopte acest comportament, ci si fata de persoane cunoscute (inclusiv copii).