Spuneam in articolele precedente ca trauma este o experienta majora si subiectiva, care poate fi resimtita diferit de fiecare persoana in parte. Daca doi oameni sunt afectati de acelasi incident in masuri diferite, nu inseamna ca unul dintre ei ”dramatizeaza” sau nu are contact cu realitatea. Pur si simplu, aceea este realitatea pe care o experimenteaza fiecare dintre ei. Iar noi, ca terapeuti, lucram tocmai cu aceasta.
Exista o prejudecata comuna, conform careia traumele apar doar in cazul oamenilor ”slabi”, care nu au puterea de a-si schimba viata sau care raman inutil agatati de experiente trecute. Aceasta perspectiva este din pacate profund gresita si nu reuseste decat sa provoace si mai multa durere, vinovatie si anxietate in persoana care a trait o trauma.
De fapt, gradul in care cineva e afectat variaza in functie de tipul de trauma trait, personalitatea sa, felul in care creierul produce substantele care combat stresul, istoricul personal si reteaua de suport pe care se bazeaza.
De asemenea, se mai presupune si ca trauma este o tulburare pe care oamenii o vor purta cu ei toata viata – in realitate, ea poate fi procesata intr-un mod sanatos, iar viata poate sa isi reia fagasul obisnuit. Pentru ca acest lucru sa se intample, este nevoie de multe ori de ajutor specializat (terapie individuala, grupuri de suport etc). Pentru multe persoane, trauma reprezinta si un punct de cotitura, un moment dupa care incep sa vada mai clar care sunt lucrurile care le aduc fericire, care sunt acelea importante pentru ele. Adesea, acestea fac schimbari importante in stilul lor de viata sau iau decizii pe care le-au evitat pana in acel punct. Intr-o oarecare masura, cu toata durerea care le insoteste, pot deveni ocazii de crestere, de dezvoltare, de reconectare cu sinele. Acesta este insa un drum lung, anevoios de multe ori.
Nu in ultimul rand, trauma nu este definitorie pentru identitatea cuiva, nu putem pune un semn egal intre cele doua. E important sa ne amintim ca oamenii nu sunt ranile pe care le poarta, ca nu trebuie sa facem presupuneri despre luptele lor interioare si, mai ales, ca acceptarea si empatia aratate celor din jur inseamna enorm pentru ei.