Baietii invata despre masculinitate de la tatii lor, in primul rand. Influenta acestui model nu se rezuma insa doar la a intelege ce este un barbat, ci include si tiparele relatiilor pe care le cultiva.

De exemplu, baiatul va observa la parintii lui dinamica relatiilor de cuplu, mai concret, felul in care tatal se raporteaza la mama: impart cei doi responsabilitatile? Iau deciziile impreuna? Sunt la fel de conectati la viata de familie? Isi exprima sentimentele?

In acelasi mod sunt ”imprumutate” modalitatile de rezolvare a conflictelor: daca este martorul unor conflicte care se manifesta sanatos, constructiv, va folosi, cel mai probabil, metode similare de a rezolva problemele cu care se va confrunta pe cont propriu.

Mai mult, relatia cu tatal influenteaza atat perceptia criticii (tendinta de a lua sau nu personal anumite observatii), cat si relatia cu propriile sentimente. Cand tatal ii spune fiului sau sa nu mai planga, pentru ca ”barbatii nu plang ca fetele” si pentru ca ”trebuie sa fii mereu puternic, doar esti barbat”, mesajul care ajunge la copil este ”sentimentele tale sunt in neregula, este ceva gresit cu tine”. Astfel, copilul va creste incarcat fiind de emotii despre care crede ca nu ar trebui sa le simta. In timp, relatia sa cu sinele se inrautateste si se poate confrunta cu anxietate si depresie.

Exista mai multe studii care au indicat o legatura intre o relatie apropiata a tatalui cu fiii sai si rezultatele scolare ale acestora, stima lor de sine si rezilienta emotionala. De asemenea, acesti baieti sunt mai empatici cu cei din jurul lor si tind sa aiba un control mai bun asupra propiilor vieti.

Contrar prejudecatilor traditionale despre masculinitate, un model autentic, sanatos, pentru un baiat se bazeaza pe afectiune si emotii exprimate, si nu pe practici care ar trebui sa ”caleasca” prin diverse forme de violenta.