La inceput de an scolar, ne pregatim, elevi si parinti deopotriva, pentru noile etape din pregatirea formala si cele mai importante examene din viata de elev. Aceste ”pietre de hotar” sunt resimtite adesea ca foarte stresante pentru intreaga familie.
Iata cum vorbeste despre aceasta experienta o mamica pe care noi am cunoscut-o la CEPSI si care s-a luptat recent cu presiunea examenelor:
Daca ar fi sa enumar starile prin care trece o mama, cred ca tot timpul din lume nu mi-ar ajunge. In aceasta vara, fiul meu a avut evaluarea nationala si admiterea la liceu. Dar ca sa pot descrie starile prin care am trecut alaturi de copilul meu, cred ca mi-ar fi de ajutor sa le compar cu emotiile avute acum doi ani, cand fiica mea a avut evaluarea nationala.
Am simtit emotie, neputinta, teama, lupta, lipsa de energie si o imensa bucurie – bucuria simtita dupa reusita la examen si inscrierea la liceul dorit. Acestea m-au ajutat sa imi recapat toata energia pe care credeam ca am pierdut-o.
Fiica mea este timida, insa acasa vorbeste despre ceea ce simte, asa incat imi da voie sa o ajut. Pentru ca isi dorea foarte mult sa urmeze la liceu specializarea stiinte ale naturii, care sa o ajute mai tarziu cu admiterea la medicina, era speriata de acest examen. Nu avea incredere in propriile forte, iar acest sentiment era alimentat si de profesoara de limba romana. Grijile sale ma faceau sa ma simt si eu, la randul meu, lipsita de forta, asa incat am apelat la sprijinul unei psihoterapeute. Aceasta m-a invatat sa sa o incurajez mereu, sa ii reamintesc ca o iubim, ca este un copil destept, care ne face foarte mandri, ca avem toata increderea in ea si ca va ajunge acolo unde isi doreste. Am fost mereu langa ea si am ascultat-o cand simtea nevoia sa se descarce, iar acest lucru iar acest lucru a ajutat-o sa aiba mai putine emotii la examen si mai multa incredere ca se va descurca.
Pe de alta parte, baiatul meu a fost mereu un copil relaxat, care nu resimtea stresul examenelor. Cu toate astea, in ziua de dinaintea primei probe, ne-a spus ca este speriat si ca avea foarte multe emotii. Desi am fost luata pe nepregatite, l-am incurajat asa cum am facut si cu sora lui.
Dupa aceste doua experiente, imi este mai clar ca niciodata ca este important ca noi, parintii, sa fim alaturi de copiii nostri si sa evitam sa le facem critici si reprosuri, indiferent cat de stresati suntem noi insine. La fel de important a fost ultimul an de gimnaziu, timp in care mi-am incurajat copiii sa isi exprime nesigurantele si am cautat impreuna cu ei solutii (cum ar fi de exemplu pregatirea suplimentara, daca au simtit nevoia).
Ca parinte, m-am concentrat doar asupra consolidarii increderii copiilor mei in fortele proprii, fapt care i-a ajutat sa isi urmareasca obiectivele cu mai multa determinare.
Marieta V., 44 ani